Informatii Utile

Informații utile

Mașina – un obiect atât de necesar și de util la casa omului – am dori să funcționeze ideal și să nu se defecteze niciodată. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să facem mici eforturi financiare și psihice (pentru a ne putea lipsi de aceasta pe perioadele acordate REVIZIILOR).
Capacitatea ce trebuie să o îndeplinească un autoturism este FIABILITATEA (funcționarea fără defecțiuni într-un interval de timp, în anumite condiții). Pentru a mări fiabilitatea, se recomandă efectuarea așa ziselor REVIZII, cuvânt din ce în ce mai uitat de către toți deținătorii de autovehicule.
Pentru prevenirea defectării accidentale (un lucru neplăcut mai ales când există un plan în derulare), trebuie executate lucrări de întreținere care constau în:
  1. Controlul și îngrijirea zilnică;
  2. Spălarea;
  3. Revizia tehnică de gradul I;
  4. Revizia tehnică de gradul II;
  5. Revizia tehnică sezonieră;
  6. Reparațiile curente;
  7. Reparația capitală.
Ținând cont de importanța acestora, fiecare producător de autovehicule și-a implementat la bordul acestora un sistem de semnalizare al perioadelor în care se vor executa aceste revizii. Cel mai întâlnit caz este aprinderea la bord a lămpii cu inscripția SERVICE sau afișarea unui anunț cu distanța necesară de parcurs în km pană la aceasta. În acest mod, deținătorul va fi informat în legătură cu ceea ce are de făcut, adică să se prezinte la un service auto autorizat în vederea efectuării lucrărilor necesare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu